Cum pot influența serviciile telematice piața asigurărilor RCA auto și cum poți plăti polite de asigurare mai ieftine pentru mașina ta

Asigurari RCA auto masini online
Cum pot influența serviciile telematice piața asigurărilor RCA auto și cum poți plăti polite de asigurare mai ieftine pentru mașina ta
5 (100%) 4 votes

Piața asigurărilor RCA auto: cum poți plăti polite de asigurare mai ieftine pentru mașina ta?

   În ultimii ani, legislația asigurărilor RCA auto a beneficiat de mai multe modificări și adăugiri care au îmbunătățit și au perfecționat domeniul asigurărilor auto. De la apariția sistemului Bonus/Malus până la serviciul de decontare directă, toate aceste schimbări au fost menite a face viața mai ușoară șoferilor și proprietarilor de mașini. Dacă tot e obligatorie polița RCA auto, măcar legislația să simplifice viața plătitorilor acestora.

   În curând, o nouă modificare importantă poate perfecționa domeniul RCA auto. Este vorba de sistemele telematice, o tehnologie de monitorizare a autovehiculelor, care ar putea duce la scăderea substanțială a prețurilor pentru asigurările RCA auto. Telematics va fi elementul definitoriu în jurul căruia vor fi croite asigurările auto RCA și Casco în viitorul nu foarte îndepărtat al pieței locale de asigurări, conform reprezentanților industriei, care au făcut anunțul într-o conferință organizată de Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) și Institutul de Studii Financiare (IFS).

   „Spionul din maşină“, aşa cum poate fi numit sistemul telematics, poate aduce şoferilor o reducere substanţială a primei plătite pentru poliţa RCA sau Casco dacă comportamentul lor în trafic este unul prudent. Cu alte cuvinte, comportamentul tău, ca șofer, este monitorizat în permanență, iar în urma acestuia poate fi calculat mai ușor indicele de risc de a produce accidente. Cu cât conduci mai prudent și mai responsabil, vei plăti mai puțin pentru asigurarea RCA auto, dar cu cât conduci mai temerar și mai riscant, vei plăti mai mult.


   În prezent sunt puţini asigurători în piaţă care iau în calcul sistemele telematics în stabilirea primelor de asigurare auto. Groupama a introdus în luna iulie a anului trecut o clauză numită „autocontrol“ care poate fi ataşată poliţelor Casco de peste 800 de euro pe an, plătiţi în 4 rate. Această clauză poate aduce o reducere de până la 40%.

   „Groupama Asigurări îi oferă clientului posibilitatea de a-şi reduce preţul poliței Casco dacă este un şofer atent şi prudent. Practic, cu ajutorul unui dispozitiv telematics instalat pe maşină şi al unei aplicaţii mobile, clientul va putea să-şi evalueze permanent stilul de condus şi să vadă ce discount a acumulat, acesta variind între 20% şi 40%“, a explicat Călin Matei, director general adjunct al Groupama. Pe de altă parte, Omniasig şi-a propus să atragă circa 3.000 de clienţi anul acesta pentru serviciul telematics, în principal din rândul companiilor.

   Utilizarea sistemelor telematice, care pot îmbunătăți comportamentul șoferilor în trafic, dar pot influența și tarifele polițelor RCA auto și Casco, a avut un început timid, așadar, în piața asigurărilor din România, dar acestea ar putea în viitorul apropiat să revoluționeze această industrie.


   ”Așteptările noastre erau mult mai mari. Din păcate, până în prezent, doar o companie din piața românească a lansat un produs bazat pe tehnologiile telematice. Știu că acest subiect este dezbătut la alte trei companii de asigurări. Eu cred că telematics-ul va veni și va revoluționa piața, inclusiv tariful de primă al polițelor RCA”, a declarat Cornel Coca Constantinescu, vicepreședintele Sectorului Asigurări-Reasigurări al ASF (Autoritatea pentru Supraveghere Financiară).

   Evoluția tehnologică aduce multe schimbări în ceea ce privește cerințele consumatorilor de asigurări și activitatea companiilor de asigurări. În acest sens, utilizarea sistemelor telematice poate crește siguranța participanților la trafic și poate reduce costul cu asigurărilor pentru șoferii disciplinați. Acum, conform schimbărilor legislative de pe piața RCA auto, asigurătorii de pe piața locală pot lua în calcul la stabilirea tarifelor RCA și utilizarea tehnologiilor de tip telematics de către șoferi.


 

Citeste si  OPTIMIZARE SITE AUTO SAU MAGAZIN CU ECHIPAMENTE, ACCESORII SI PIESE AUTO-MOTO

Cum funcționează serviciile telematice?

   Serviciile telematice sunt deja folosite la scară largă în Europa. Compania italiană Octo Telematics este lider european, având la finalul anului trecut peste 5 milioane de utilizatori activi în lume, o cotă de piață de 36%. Pe autoturisme sunt instalate niște dispozitive, numite ”cutii transparente”, care permit geolocalizarea vehiculului, pentru a-l recupera în caz de furt, apelarea serviciilor de urgență în caz de accident și monitorizarea stilului de condus al șoferului, ceea ce permite oferirea de către asigurători a unor asigurări RCA auto mai ieftine.

   Astfel, fiecare șofer poate să beneficieze ce un preț mai bun la RCA auto grație felului în care conduce, și nu ca până acum, după parametri statistici, precum vârsta, reședința sau modelul autoturismului.


 

   Italienii de la Octo Telematics se laudă că pot colecta și măsura, prin intermediul ”cutiilor transparente” montate pe mașini peste 2000 de parametri. Aceste cutii transparente sunt de mai multe feluri, fiecare dintre ele putând culege anumite tipuri de date. Dar, în funcție de felul în care sunt instalate acestea, există două tipuri: cutii transparente care au nevoie de instalare profesionistă și cutii care pot fi instalate de către șoferi, ambele variante fiind gratuite pentru proprietarii de autoturisme.

   Aceștia din urmă pot folosi aplicații mobile ale serviciilor telematice, putând urmări propriile date, pot să-și analizeze felul de a conduce și chiar să și-l îmbunătățească, pentru a urmări obținerea unui stil mai prudent și, totodată, o reducere mai mare a poliței RCA auto. De exemplu, dacă obișnuiești să ții mașina parcată toată săptămâna, urmând să o folosești doar în weekend, conform acestor servicii telematice, ar trebui să plătești mai puțin polița RCA auto decât unul care își folosește mașina zi de zi.


Alte articole interesante:

Lasă un răspuns